Frumusetea ridurilor

Mă întreb de ce femeile doresc să-şi îndepărteze ridurile.

Ridurile pot fi frumoase

Pentru că ridurile apar la o etapă a vieţii când este normal, ba chiar frumos să le vedem acolo. Ridurile arată că ai trăit, ai simţit, ai iubit, ai visat, ai dăruit, ai sperat. O lume plină de simţire şi de sentimente se descifrează în caligrafia ridurilor. Faţa unei femei care a trăit viaţa cu calm, cu înţelegere pentru semenii săi, care a fost bună şi lipsită de egoism se menţine frumoasă chiar şi atunci când apar ridurile.

Decât intervenţii estetice mai bine prevenirea ridurilor

Este adevărat că la unele femei ridurile apar prematur. Iată care sunt principalii factori:

Fumatul. O femeie fumătoare nu va avea o faţă frumoasă, nici o voce frumoasă, nici dinţi frumoşi. Nicotina impregnează inestetic faţa, înegreşte dinţii, îngroaşă vocea. Opreraţiile estetice pot întinde faţa, pot albi dinţii dar naturaleţa nu mai poate fi redată cu nimic.

Supărările şi neacceptarea realităţilor vieţii, învinuirea celorlalţii pentru nereuşitele proprii, invidia, egoismul, vor brăzda pe feţele femeilor nemulţumite făgaşuri premature, faţa lor îşi va pierde bunătatea, ridurile nu vor mai fi frumoase.

Contează ce mâncăm şi cât mâncăm. O hrană simplă bazată pe vegetale, cu carne puţină şi slabă, cu ceva lactate, bine hidratată prin consum suficient de apă, va întârzia apariţia ridurilor. Carnea bogată în grăsimi, mezelurile, sucurile, produsele de patiserie, sosurile, condimentele în exces şi alte alimete hipercalorice au următorul efect: La început te îngraşi, faţa este întinsă şi nu se văd ridurile. Spui că este O.K. Dar apoi apare faţa buhăită, faţa nesănătoasă, pungi sub ochi şi alte semne inestetice.

Bunătatea. Bunătatea oferă farmec unei femei. Faţa de porţelan, bine întreţinută şi perfectă nu este neapărat frumoasă dacă nu este şi o faţă bună. Farmecul adevărat vine din interior, din acea scânteie lăuntrică de bunătate şi înţelegere care dă viaţă şi lumină feţei.

O faţă estetică şi rea produce indispoziţie celorlalţi. Şi cui îi foloseşte această frumuseţe?

Mişcarea în aer liber. Este nevoie de exerciţiu şi mişcare în aer liber pentru buna oxigenare a pielii şi a organismului în general. Lipsa de oxigen, petrecerea timpului în spaţii închise, îmbâcsite de fum îmbătrâneşte prematur.

Soarele. Există moda bronzării, a înnegririi voite a tenului. Eu cred că este o prostie să-ţi înnegreşti voit tenul pentru că este ştiut că o faţă ţinută direct în soare îmbătrâneşte mai repede. Ţărăncile, care erau nevoite să stea în soare, purtau pălării cu boruri largi, dar tinerele emancipate de azi îşi expun faţa excesiv la soare fără a fi obligate să facă acest lucru. Pe lîngă riduri premature există şi pericolul cancerelor de piele care au crescut în mod îngrijorător în ultimii 10 ani. Pentru a căpăta o culoare frumoasă şi sănătoasă a pielii este suficient ca în timpul verii să umbli pe jos, îmbrăcată lejer. Atenţie: Cremele antisolare indiferent de concentraţie protejează foarte puţin.

Somnul. Fără somn suficient nu poţi să îţi păstrezi o faţă frumoasă. Petrecerile de noapte, risipa timpului în faţa TV sau pe Interenet,  ne afectează sănătatea şi tenul. Este nevoie de 7-8 ore de somn cel puţin în fiecare noapte.

Vedetele nu sunt modelul cel mai bun

Tinerele doresc să arate ca şi cutare sau cutare vedetă, cu faţa confecţionată artificial, cu zâmbet studiat şi regizat, crezând că aşa vor fi mai fericite. Eu le-aş avertiza că majoritatea dintre acele vedete nu sunt fericite. Dacă ar ştii viaţa lor, cu meschinăria competiţiilor dintre ele, cu intrigile, înşelăciunile, adulterul, divorţurile, cu copiii lor dezorientaţi, cu temerile de a fi înlocuite în orice moment de pe soclul lor, ar înceta să le mai admire.

Visul tinerelor ar trebui să fie acela de a ajunge femei bune, iubitoare şi cinstite, pline de înţelepciune, femei, care dincolo de 40-50 de ani să aibă feţe naturale, cu ridurile abia vizibile de sub farmecul bunătăţii lor, al sacrificiului pentru cei iubiţi. Nimic nu este mai minunat decât să ajungi soţie bună şi o mamă iubitoare.

Imagine preluata de pe http://www.deviantart.com/

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.