Cum sa traim cand nu mai putem crede

Dumnezeu nu este un concept teologic, un gând, o forţă a naturii sau aşa ceva. Dumnezeu este o persoana, care trăieşte cu adevărat  şi care ni s-a revelat prin Domnul Isus Hristos. El este o realitate de netăgăduit care umple sufletul credincioşilor de un minunat sens al existenţei, de bucurie şi de o pace adâncă  „care întrece orice pricepere”. Dumnezeu dăruieşte celor evlavioşi o credinţă în existenţa Lui mai întemeiată decât orice demonstraţie.

Dacă trăiesc ca şi când Dumnezeu nu ar exista, dispreţuindu-i poruncile, nesfinţind duminica, comiţând adulter, minţind, necinstind pe părinţi, necinstind pe Dumnezeu, atunci trăiesc pe lângă realitate. Şi atunci îmi este cu neputinţă să o scot la capăt cu viaţa. Privţi în jurul vostru! Oamenii nu mai ajung s-o scoată la capăt, nici chiar cei care câştigă mulţi bani. În lăuntrul lor sunt profund neliniştiţi, iar în viaţa personală şi în familie sunt atâtea lucruri care dor.

Cum să ieşi la liman când nu mai poţi crede? Nu o vei putea scoate la capăt nici în viaţă, nici în moarte, nici în veşnicie. Moartea, care poate fi chiar în această noapte, ne te va lăsa să iei cu tine în veşnicie decât  sufletul tău încărcat de vinovăţie. Vinovăţie care putea fi ştearsă dacă l-ai fi căutat şi l-ai fi găsit pe Mântuitorul nostru Isus Hristos.

Iar dacă obiectezi: În realitate oamenii o s-o scoată la capăt destul de bine!”, atunci trebuie să îţi răspund: ” Se va vedea!”.  Iată un om ca Goethe. Era frumos, era bogat, era ministru, era inteligent: pe scurt, avea totul. Dar la sfârşitul vieţii a spus  lui Eckermann ca dacă ar aduna ceasurile lui de fericire, n-ar ajunge la un total de trei zile. El nu avea pace! Nu, un om n-o poate soate la capăt dacă nu are credinţă!

Adaptare după Wilhelm Busch

Haide-ţi să avem o discuţie lasând mai jos un comentariu despre importanţa credinţei în viaţa dumneavoastră

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.